În perioada dominata de triumfurile räionalismului ¿tiin¿ific, cum socotim succesul extraordinar al unor mi¿cari oculte precum astrologia sau renäterea vrajitoriei?
Din perspectiva sa de istoric al religiilor, Mircea Eliade arata ca astfel de tendin¿e populare se dezvolta din radacini arhaice ¿i reapar periodic în anumite mituri, simboluri ¿i ritualuri. În cele ¿ase eseuri lucide adunate în acest volum, Eliade dezvaluie semnificäia religioasa profunda care se afla în centrul multor mode culturale contemporane.
Tematica volumului este eclectica: autorul reia vechi subiecte insuficient cercetate din istoria religiilor sau pune într-o noua lumina controverse bine-cunoscute. Primele cinci eseuri au fost ini¿ial conferin¿e ¿i, prin urmare, stilul oral, plin de viäa le face deosebit de accesibile ca lectura. Ultimul, scris pentru o revista de specialitate, este întrucâtva mai tehnic, dar caracterul sau erudit nu are decât rolul de a familiariza cititorul cu manifestarile unui moment absolut fascinant din istoria experien¿ei religioase.
Mai degraba decât o lucrare de popularizare, Ocultism, vrajitorie ¿i mode culturale este rodul convingerii lui Eliade ca istoria religiilor ar trebui citita de cel mai larg public posibil.
Mircea Eliade (Bucuresti, 1907 - Chicago, 1986) a studiat filosofia la Bucure¿ti, apoi la Calcutta, India. ¿i-a sus¿inut doctoratul în filosofie la Universitatea Bucure¿ti, remarcându-se apoi ca profesor, istoric al religiilor, scriitor ¿i filosof. Din 1945 s-a stabilit la Paris, unde a predat istoria religiilor, mai întâi la École Pratique des Hautes Études, apoi la Sorbona. În 1958 a acceptat postul de profesor titular si de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985, Catedra "Mircea Eliade") a Universitatii din Chicago, devenind unul dintre interpre¿ii eminen¿i ai religiei. Eliade a fost un autor prolific de fic¿iune ¿i nonfic¿iune deopotriva, publicând peste 1300 de texte de-a lungul a ¿aizeci de ani. ¿i-a câ¿tigat faima internäionala cu Mitul eternei reîntoarceri (1949), o interpretare a simbolurilor ¿i imaginilor religioase, prezervându-¿i locul în memoria colectiva cu monumentala opera Istoria credin¿elor ¿i ideilor religioase, scrisa în trei volume (1976-1983).
Într-adevar, nu se poate sa nu recunoätem în operele unui mare numar de arti¿ti contemporani un interes mistuitor pentru materia ca atare. Nu voi vorbi despre Brâncu¿i, fiindca dragostea lui pentru materie e bine cunoscuta. Atitudinea lui Brâncu¿i fäa de piatra e comparabila cu solicitudinea, teama ¿i veneräia omului neolitic fäa de anumite pietre ce constituie pentru el hierofanii; cu alte cuvinte, ¿i ele dezvaluie o realitate sacra ¿i ultima. Dar în istoria artei moderne, de la cubism la tachisme, suntem martorii unui efort continuu al artistului de a se elibera de "suprafäa" lucrurilor ¿i de a patrunde materia pentru a-i dezvalui structurile ultime. Am mai discutat în alta parte semnificäia religioasa a efortului artistului contemporan de a aboli forma ¿i volumul, pentru a descinde, ca sa zicem äa, în interiorul substan¿ei, spre a-i dezvalui structura ascunsa, starea larvara. Aceasta fascinäie pentru modurile elementare ale materiei tradeaza dorin¿a eliberarii de sub povara formelor moarte, nostalgia cufundarii într-o lume aurorala.
MIRCEA ELIADE